Fie că ai cumpărat o locuință nouă sau îți dorești să reinterpretezi spatiul în care petreci cel mai mult timp, alegerea mobilierului este una dintre achizițiile substanțiale pe care să le iei în considerare. Astăzi posibilitățile sunt vaste când vine vorba de materiale și design. Desigur optimizarea cea mai eficientă a spațiului este cea realizată de către un specialist în modesign-ul interior. Acesta va respecta atât nevoia de funcționalitate, cât și preferințele legate de aspect și culoare ce își pun amprenta asupra dispoziției tale din fiecare zi.
Chiar dacă te bazezi pe opinia unui specialist în domeniu, e bine să fii informat pentru un rezultat final care să te satisfacă. Mobila la comandă este, de regulă, executată din PAL, MDF și lemn masiv, fiecare prezentând avantaje și dezavantaje.
Plăcile aglomerate din lemn (cunoscute ca PAL) sunt obținute din așchii de lemn tocate mărunt, combinate cu clei sau rășini sintetice, presate la cald. PAL-ul se finisează prin aplicarea unei pelicule de melamină, furnir sau diferite lacuri. O alegere populară este reprezentată de PAL-ul melaminat datorită întreținerii minimale, timpului redus de procesare și a prețului accesibil. PAL-ul este pretabil pentru diferite placări ale pereților, living, dormitor, holuri spații comerciale, birouri. Nu este recomandat să fie utilizat în încăperile cu un grad ridicat de umiditate.
Calitățile unui mobilier realizat din MDF (Medium Density Fibreboard) fac din acest material unul tot mai preferat. Este similar PAL-ului, însă prezintă o densitate mai mare decât acesta, lemnul compozit fiind mărunțit foarte fin înainte de presare, ceea ce îl face net superior din punct de vedere calitativ.
Avantajele mobilierului MDF
- Rezistență mecanică datorată densității materialului lipsit de defecte interne precum noduri sau fisuri. Astfel, mobilierul din MDF nu se deformează, rezistând la încovoiere sau înșurubare.
- Din punct de vedere al designului, este ideal pentru realizarea diferitelor decupări în relief (frezări) pe fronturi sau pe canturi, a unghiurilor sau a suprafețelor, imposibil de efectuat în plăcile PAL.
- Rezistența la umiditate, la temperaturi fluctuante clasează mobilierul MDF în topul opțiunilor pentru amenajarea bucătăriilor și a băilor.
- Compatibilitate ecologică apropiată de cea a lemnului natural, emisia de formaldehidă fiind foarte redusă. Contactul prelungit cu această substanță (folosită în fabricarea plăcilor din lemn poate cauza reacții alergice), erupții cutanate sau probleme respiratorii. Din acest motiv este recomandat pentru mobilarea spațiilor destinate copiilor.
- Rezistent la diferite ciuperci si germeni, MDF-ul este un material igienic pentru casa ta.
- Greu inflamabil în caz de incendiu, alegerea MDF-ului pentru proiectarea mobilierului devine una care îți aduce și un plus de siguranță în viața cotidiană.
Toate aceste avantaje care se traduc în beneficii pentru tine și casa ta, se obțin printr-un proces de prelucrare complex care se reflectă într-un cost de achiziție mai ridicat.
Pentru un aspect elegant și exclusivist pe termen lung al casei tale, mobilierul la comandă realizat din MDF este opțiunea ideală.
Oricare ar fi proiectul tău de design interior, Mobiliera te sprijină cu o gamă variată de soluții, fie că vorbim de mobilier custom-made sau realizat în serie, pentru spații rezidențiale sau comerciale.
Dorești să amenajezi un spațiu?
Suntem o echipă de profesioniști cu studii și peste 10 ani de experiență în industria mobilei, pasionați de artă și design, capabili să amenajăm complet orice spațiu interior.
Contacteaza-ne
Informatii contact
Atelier: Str. Octav Bancila nr. 3, Iasi, Romania
0755952231
Doriti mai multe informatii? Contactati-ne si va vom raspunde in scurt timp!