Afișez singurul rezultat

Iluminatul corect dar și inteligent este esențial pentru o stare de spirit pozitivă. Este foarte important să beneficiem de cantitatea suficientă de lumină în locul potrivit, în funcție de activitățile pe care le susținem. O bună iluminare a spațiilor, îmbogățește calitatea ambientului acestora.

Alături de iluminatul funcțional, cel ambiental poate crea efecte surprinzătoare și poate adăuga o anumită deschidere camerei. Schema de iluminare de acasă poate să includă mai multe tipuri de lumini: generale, de accentuare sau de lucru. Toate acestea sunt combinate pentru a reda o luminozitate adecvată necesară activităților desfășurate în momente diferite. Lumina generală este cea care „dă tonul” într-o încăpere, fiind distribuită prin lustre, plafoniere sau candelabre.

Noile tipuri de becuri existente astăzi redau luminozitatea printr-un flux luminos imediat al cărui intensitate poate fi reglată prin intermediul unui variator. Asigură o lumină de o calitate excepțională printr-un consum energetic mai mic în comparație cu becurile clasice, cu incandescență. Pentru spațiile de locuit, dar și pentru restaurante sau hoteluri se recomandă o lumină albă caldă sau alb neutru (pentru holuri, bucătărie, baie). Datorită avansului tehnologic, tendința corpurilor de iluminat este de a genera multă lumină cu un consum redus de energie, adică mulți lumeni per Watt consumat, un astfel de exemplu fiind și becurile LED.

Lumina albă rece este de regulă folosită când utilitatea încăperii necesită o luminozitate mai bună: spații de lucru de tipul halelor de producție, spații office, ateliere, laboratoare sau pentru iluminatul exterior.

În magazinul nostru online poți găsi sursele de lumină care se potrivesc spațiului pe care îl dorești iluminat: becuri inteligente, becuri cu led de diferite forme și mărimi.