Prima pagină » Electrocasnice » Aparate frigorifice

Afișez toate cele 13 rezultate

Amenajarea bucătăriei se construiește în jurul a trei aspecte: formă, dimensiune și stil de viață. Funcționalitatea acestui spațiu depinde foarte mult de modul în care este gândit proiectul de amenajare a mobilierului și echiparea cu electrocasnice. Organizarea spațiului existent influențează modul în care îți desfășori activitățile zilnice. Indiferent în ce direcție mergi cu amenajarea, configurarea unei bucătării practice respectă regula triunghiului de lucru. Această plasare strategică a trei elemente de bază în bucătărie – aragazul, chiuveta și frigiderul asigură ergonomia bucătăriei. Astfel te vei bucura de un spațiu de lucru plăcut și organizat.

Electrocasnicele sunt elemente indispensabile în bucătărie. Acestea sunt din ce în ce mai performante și tehnologizate și sunt disponibile în numeroase tipuri cu funcțiuni specifice, din care să poți selecta pe cele care servesc preferințelor și stilului tău de viață.

Aparatele frigorifice sunt echipamente de strictă necesitate și își fac loc în locuința noastră indiferent de dimensiuni. Datorită tehnologiei de astăzi, frigiderele și aparatele frigorifice au evoluat foarte mult, diversificându-și caracteristicile și funcționalitățile.

Frigiderele smart includ: alarmă în cazul când ușa este lăsată deschisă prea mult timp, mod de economisire a energiei, funcții anti-bacteriene, zone diferite de temperatură și umiditate pentru anumite alimente, activare sau control vocal, reminder pentru cumpărarea unui anumit aliment, iluminat zonal, dozator de apă și de gheață.  Aparatele frigorifice moderne prezintă 3 tipuri de răcire: statică, răcire dinamică (cu ventilator intern) și no-frost (nu permite formarea gheții). Dotat cu sistemul de răcire „no frost”, frigiderul sau combina frigorifică nu necesită decongelare manuală.

În funcție de performanță, consum energetic, capacitate, design, dimensiuni, în magazinul nostru online găsești frigidere și combine frigorifice în varianta lor independentă sau incorporabile în mobilă bucătărie. Descoperă produsele noastre de la furnizori de renume precum: Teka, Pyramis, Bosch Smeg.